Pui la cuptor umplut cu prune uscate si migdale

Nu mai stiti cu ce sa va surprindeti musafirii? Va dau eu o idee… 🙂


Ingrediente:

1 pui grill
250 g prune uscate
150 ml vin rosu
1 ceapa mare
1 morcov
4 catei de usturoi
350 g ciuperci
100 g migdale
300 g spanac proaspat
2 felii de paine proaspata
cimbru
ulei de masline
30 g unt
sare, piper


Mod de preparare:

Taiem prunele in bucati nu prea mici apoi le amestecam cu vinul si le lasam sa se inmoaie.
Migdalele le oparim iar apoi le curatam de coaja maro si le tocam.
Curatam ceapa si o tocam marunt iar morcovul il dam pe razatoarea cu ochiuri mari. Incingem 2 linguri de ulei de masline intr-o tigaie mare si adaugam ceapa, morcovul si usturoiul taiat feliute. Lasam putin sa se caleasca, amestecand din cand in cand. Adaugam ciupercile tocate marunt si mai lasam 5 minute pe foc.
Urmeaza apoi migdalele si spanacul spalat si tocat mare. Lasam cateva minute pe foc, amestecand continuu.
Adaugam in tigaie prunele impreuna cu vinul si untul si acoperim. Lasam sa fiarba 8-10 minute, sau pana este fiert spanacul. La final adaugam cimbrul si condimentam cu sare si piper apoi dam deoparte. Lasam la racit 10 minute dupa care adaugam firimituri facute din miezul celor doua felii de paine.
Pana se raceste umplutura, spalam puiul si il uscam cu un servet. Il condimentam cu sare si piper si il ungem pe toate partile cu ulei de masline.
Umplem puiul cu jumatate din umplutura si il asezam in tava unsa cu ulei. Restul de umplutura o dam la frigider.

Dam puiul la cuptor, la foc potrivit timp de 1 ora si jumatate sau pana este facut (depinde de marimea puiului).
Cu o jumatate de ora inainte de a se face puiul punem si restul de umplutura in tava.
Scoatem din cuptor si acoperim cu folie timp de 15 minute.
Asezam apoi puiul pe un platou iar in jurul lui aranjam umplutura din tava. Se serveste cald.

Print Friendly, PDF & Email

14 Responses to “Pui la cuptor umplut cu prune uscate si migdale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *