Gnocchi cu urda in sos de unt cu mazare

Astazi va propun o mancare pentru atunci cand nu aveti prea mult timp de stat in bucatarie. Rezultatul este delicios, fara efort prea mare :).


Ingrediente:

Pentru gnocchi:
250 g urda
180 g faina
1 ou
sare, piper
cimbru tocat

Pentru sos:
200-300 g mazare proaspata
100 g unt
cimbru
coaja rasa de la 1/2 lamaie
sare, piper

ulei de masline
parmezan ras (pentru servire)

Mod de preparare:

Pentru gnocchi amestecam toate ingredientele si framantam un aluat care nu se mai lipeste de mana.

Rasturnam aluatul pe masa bine infainata si il impartim in 3 bucati egale. Din fiecare bucata formam cate un sul pe care apoi il taiem cu un cutit bine ascutit, in bucati de ~ 1 cm grosime.

Trecem fiecare bucatica pe dosul unei furculite. Eu am ales sa le apas in mijloc cu degetul, ca pe niste pernite.
Intre timp punem la fiert o oala cu apa. Cand incepe sa fiarba adaugam 1 lingurita de sare iar apoi plonjam pernitele in apa. Amestecam usor, ca sa nu se lipeasca de fund si le fierbem pana cand se ridica la suprafata.
Dupa ce s-au fiert le scoatem cu spumiera intr-un vas.
Separat punem apa la fiert iar cand incepe sa fiarba adaugam sare si mazarea. Lasam sa fiarba 5-7 minute apoi scurgem de apa.
Intr-o tigaie incingem 2-3 linguri de ulei de masline si prajim gnocchi pe toate partile.

Adaugam apoi unul si mazarea. Lasam sa dea fiarba cateva minute iar la final adaugam cimbrul ci coaja rasa de lamaie. Mai lasam sa dea un clocot, potrivim de sare si piper si stingem focul.
Servim calde cu parmezan ras deasupra.

Print Friendly, PDF & Email

3 Responses to “Gnocchi cu urda in sos de unt cu mazare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *