Ciorba de fasole cu ciolan

In weekend am fost la mama si pentru ca a fost frig am hotarat sa facem o ciorba de fasole. Toata lumea a fost de acord (in special barbatii) :).

Ingrediente:

1 castron fasole boabe (nu am cantarit-o)
1 ciolan afumat de porc (din productie proprie)
2 morcovi
1 ceapa mare
2 ardei
1 cana zeama de varza
5 linguri bulion
sare, piper
tarhon
cimbru


Mod de preparare:

Spalam bine ciolanul si il punem la fiert impreuna cu fasolea. Pentru ca nu a fost veche nu a trebuit lasata la inmuiat. Dupa ce da un clocot schimbam apa si lasam apoi pe foc pana fasolea fiarta de jumatate.

Curatam ceapa si o taiem marunt. Morcovii si ardeii ii taiem bucatele iar apoi le punem in ciorba.
Adaugam si bulionul si lasam pe foc pana sunt fierte zarzavaturile. Adaugam apoi zeama de varza , cimbrul si tarhonul tocate marunt.
Potrivim de sare  si mai lasam sa dea 2-3 clocote.
Servim calda cu ceapa verde sau ardei iute si asteptam cuminti sa vina vara :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *