Supa crema de morcovi cu turmeric

Trebuie sa recunosc ca la noi in familie nu prea sunt apreciate supele crema. Mi-a placut insa foarte mult reteta vazuta la Simona, si am vrut sa o incerc. Nu imi facusem sperante prea multe, pentru ca imi cunosc mofturosii. Dar surpriza: supa aceasta a fost foarte apreciata si mi s-a cerut sa o repet.

Va recomand sa o incercati. Este o supa foarte catifelata cu o culoare superba si un gust pe masura.

Ingrediente:

  • 2,5 l supa de pui sau legume
  • 800 g morcovi
  • 1 ardei kapia
  • 1 ceapa
  • 2 cartofi
  • 2 linguri unt aromatizat(busuioc, cimbru, usturoi)
  • 1 lingura ulei de masline
  • 200 ml smantana pentru gatit
  • 1/2 lingurita turmeric
  • Vegeta Natur, piper
  • crutoane pentru servit

Mod de preparare:

Pentru inceput pregatim supa de pui sau de legume. Eu am folosit supa de pui. Am pus la fiert spatele si gatul unui pui de casa, impreuna cu morcovii curatati si taiati bucati mai mari si ardeiul taiat fasii mari. Am adaugat sare si am fiert supa 30 de minute in oala sub presiune.

Dam apoi de pe foc si strecuram supa printr-o sita deasa.

Intr-o oala punem untul impreuna cu lingura de ulei si adaugam ceapa taiata marunt. Calim putin, pana cand ceapa devine translucida. Adaugam apoi cartofii curatati si taiati cubulete impreuna cu supa clara de pui si morcovii fierti in supa. Lasam pe foc pana cand sunt fierti cartofii.

Dam apoi oala de pe foc si mixam supa cu ajutorul unui mixer vertical, pana cand obtinem o consistenta fina.

Punem oala pe foc si adaugam turmericul si smantana pentru gatit. Adaugam Vegeta Natur si piper si mai lasam sa dea cateva clocote.

Servim supa calda cu crutoane.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *