Prajitura ciocolatoasa alb-negru

Pentru ca mi-a ramas glazura de ciocolata alba de la un tort (m-am sucit si nu am mai folosit-o) m-am gandit sa fac o prajiturica. Reteta am preluat-o de la Miha, careia ii multumesc. 

Blat: 
6 oua 
100 g zahar
3 linguri sirop din zahar caramelizat (2-3 linguri zahar caramelizat, stins cu 3 linguri apa)
30 ml ulei
1 cana faina (150 g)
1 lingurita praf de copt
2-3 linguri cacao
esenta de rom

Se separa ouale. Albusurile le batem spuma si adaugam zaharul si un praf de sare. Mixam pana devin lucioase, ca pentru bezea.
 Galbenusurile le mixam cu uleiul, esenta si siropul de zahar. Le adaugam peste spuma si mixam in continuare.

Adaugam cacaoa iar apoi faina cernuta, amestecata cu praful de copt.

Omogenizam si punem aluatul in tava tapetata cu hartie. (Tava are dimensiunile 20/30)

Se coace in cuptorul incins la 180 de grade, 30 de minute.
Dupa ce s-a racit se taie pe orizontala.

   
Crema: 
100 g ciocolata amariue 
200 ml frisca 
1 lingurita gelatina
Hidratam gelatina in cateva linguri de apa.
Ciocolata si frisca le punem pe foc mic si le lasam pana se topeste ciocolata (nu lasam sa fiarba). Luam de pe foc, iar cand a ajuns la temperatura suportabila pentru deget, adaugam gelatina hidratata.
   
Sirop: 
100 g zahar 
100 ml apa  
Se caramelizeaza zaharul si se stinge cu 100 ml apa. Amestecam pana se topeste zaharul.
Se pune o parte din blat, se insiropeaza si se unge cu crema. Se insiropeaza cealalta parte de blat si se pune deasupra.
Glazura: 
400 g ciocolata de menaj alba 
400 ml frisca lichida 
30 g unt  
Se pune pe foc mic ciocolata cu frisca, pana se topeste ciocolata. Se ia de pe foc si se adauga untul. Se amesteca pana se topeste si se omogenizeaza.
Se lasa la racit, iar cand a ajuns la consistenta unei smantani mai groase, se pune peste prajitura, incepand de la mijloc.

Se orneaza dupa preferinte si se da la frigider sa se intarasca iar apoi se portioneaza.
Eu am folosit pentru ornat aschii de ciocolata.

 Si asa arata prajitura portionata.


    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *