Chili con carne
A venit intr-un final si iarna, cu zapada si frig. Dupa o plimbare prin zapada si o bulgareala zdravana, asteptata de atata timp, copiii mei se bucura sa primeasca cate o portie mare de chili con carne, acompaniat de tortillas proaspete.
O mancare pentru suflet, satioasa si perfecta pentru o zi de iarna.
Ingrediente:
- 500 g carne tocata de vita
- 2 cepe albe
- 4 catei de usturoi
- 2 linguri ulei de masline
- 2 ardei colorati
- 1 ardei iute
- 1 cutie mica cuburi de rorii
- 1 lingurita boia afumata
- 1 lingurita chimen macinat
- 500 ml supa de vita
- 800 g fasole rosie (2 cutii)
- 350 g porumb dulce (1 cutie mica)
- 1 cub de ciocolata neagra
- sare si piper
Mod de preparare:
Taiem ceapa si usturoiul marunt , apoi le punem la calit in uleiul de masline. Adaugam ardeiul gras taiat cubulete si mai lasam cateva minute. Adaugam apoi condimentele si ardeiul iute. Cantitatea de ardei iute se foloseste in functie de preferinte. La noi acest preparat nu este foarte iute, pentru ca il manamca si copiii.
Adaugam apoi carnea tocata si amestecam pana cand se desface. lasam sa se caleasca pana cand scade tot lichidul. Adaugam apoi supa de vita si cuburile de rosii si lasam sa fiarba la foc mic.
Cand a scazut la jumatate adaugam fasolea rosie si porumbul si mai lasam pe foc pana cand scade. Adaugam piper si sare doar daca mai este nevoie, pentru ca supa de vita este sarata.
La final adaugam cubul de ciocolata si amestecam sa se topeasca.
Servim fierbinte cu putina smantana si tortillias sau orez.